La S.C.D.A. Pitești-Albota, activitatea în domeniul protecției plantelor este direcționată astfel încât să contribuie la adoptarea pe scară mai largă a instrumentelor Managementului Integrat al Organismelor Dăunătoare și a unor tehnologii cu aport redus de pesticide utilizând strategiile părților interesate și politicilor agricole actuale, în strânsă colaborare cu sectorul agricol public și privat.

In această direcție se înscrie și acțiunea de monitorizare a dăunătorilor Helicoverpa armigera și Ostrinia nubilalis la porumb, acțiune inițiată din anul 2020 și care continuă și în 2023.

Monitorizarea se realizează cu ajutorul capcanelor cu feromoni și atractanți alimentari, cele tip pâlnie (Csalomon) și clasice (Delta) puse la dispoziție de compania FMC AGRO OPERAȚIONAL ROMÂNIA , în cadrul proiectului Arc Farm Intelligence.

In vederea monitorizării zborului celor doi dăunători, citirile se fac din trei în trei zile, ceea ce dă posibilitatea stabilirii cu exactitate ridicată a perioadei în care se atinge pragul economic de dăunare.

La momentul înregistrării maximului curbei de zbor, se emit alerte în vederea aplicării tratamentelor chimice/biologice împotriva celor doi dăunători la porumb.

Informații generale despre cei doi dăunători։

Ostrinia nubilalis (sfredelitorul porumbului).

In zona Dealurilor Subcarpatice, după Agriotes spp., este al doilea dăunător ca importanță economică. Insectă polifagă ce aparține ordinului Lepidoptera, atacă peste 200 specii de plante spontane sau cultivate, însă cele mai mari pagube le produce la culturile de porumb. Are o largă răspândire pe glob și poate avea între una și patru generații pe an. Iernează în stadiul de larvă matură în resturile vegetale rămase după recoltat.

La începutul primăverii începe metamorfoza lavelor în pupe, iar zborul in masă al fluturilor și depunerea ouălor are loc in ultima decadă a lunii iunie și in prima decadă a lunii iulie, având o durată de viață scurtă (4-18 zile) și un zbor nocturn. Depun ouăle pe partea inferioră a frunzelor de porumb, în grupuri de 15-20. Acestea sunt transparente și lipite între ele, fiind suprapuse (aspect de țigle pe acoperiș). In zona Dealurilor Subcarpatice apariția masivă a larvelor are loc în primele două decade ale lunii iulie, când larvele pătrund în frunzele aflate în cornet și se hrănesc cu interiorul acestora și cu inflorescențele mascule ale plantei. În locul pătrunderii în frunză putem observa orificii mici și excremente.

În stadii avansate, larvele perforează tulpina deasupra unui nod, pătrund în interior și se hrănesc cu măduva tulpinii, motiv pentru care plantele de porumb se frâng. De asemenea, se mai hrănesc și cu pedunculul știuletelui sau cu paniculul, favorizând intrarea patogenilor, diminuarea producțiilor și deprecierea calitativă a acestora. Dezvoltarea și reproducerea acestui dăunător este influențată de factorii climatici. Seceta, temperaturile ridicate, ploile și vânturile puternice influențează negativ eclozarea ouălor, iar umiditatea ridicată în timpul apariției fluturilor, le prelungește viața acestora.

Helicoverpa armigera (Omida fructificatiilor)

Este o specie polifagă ce aparține ordinului Lepidoptera, familia Noctuidae. Atacă peste 120 specii de plante spontane sau cultivate, printre care și porumbul. Adulții sunt diferiți din punct de vedere al colorației (bruni sau nuanțe de gri), cu pete intunecate și neregulate și linii transversale pe aripa anterioară. Aceștia sunt specii migratoare ce pot parcurge distanțe mari de peste 100 km.

In condițiile climatice din zona Dealurilor Subcarpatice are 2-3 generatii pe an și ierneaza ca larva în sol. Larvele consuma initial matasea, apoi boabele in faza de lapte ceară din vârful stiuleților.

Bibliografie׃

Al. Bărbulescu , C. Popov, M.C. Mateiaș Bolile și dăunătorii culturilor de câmp „Editura Ceres ” București 2002

Trașcă Georgeta - Șef Laborator Protecția Plantelor -S.C.D.A. Pitești

Podea Maria - A.C.S.- Laborator Protecția Plantelor -S.C.D.A. Pitești

 

-GALERIE FOTO-